Unde am ramas cu povestile? Ah...la Arenal, a doua zi la Arenal.
Fiind duminica si ultima zi a excursiei noastre, ne-am gandit sa ne aventuram si sa facem ceva frumos. Noua ne-a placut... poate voi o sa ziceti ca asta am mai facut, sau ca nu e frumos... Ne-am inscris la un tur care era format din: calarie si canopy.
Partea cu calul a fost super! Iulia a avut un cal bun, care dadea mereu din cap, Radu un cal mai rau (de, dupa sufletul omului), Ioana a avut un cal cumintel iar Anca unul pitic de care radeau toti ceilalti cai. Nu glumesc, toti ceilalti cai se luau de calutul ei, motiv pentru care el mergea mai mereu "pe aratura", nu la un loc cu ceilalti. Nu a fost asa palpitant ca si cealalta aventura a noastra pe caluti pentru ca acum nu am mers la galop deloc :( Dar a fost frumos si caii erau mai mari (aveau picioarele mai lungi decat ceilalti cu care mai fusesem noi).
Dupa vreo 45 de min pe calut am ajuns la locul de unde incepea canopy-ul. Dupa ce ne-au echipat cu centuri, curele, manusi am pornit la drum... pe zip line! Fetele erau putin emotionate, era prima data pe zip line. Pe Iulia, ca de obicei, au apucat-o emotiile inainte de prima tura... dar bine ca i-au trecut repede.
Au fost 9 zip line-uri, ce-a mai lunga avand in jur de 500 metri. Cand eram acolo sus am vazut si tucani (pasari frumoase cu cioc mare si colorat).
Noi, aventurierii, ne-am oprit de 2 ori pe zip line inainte de a ajunge la capat :( Am ramas atarnati acolo si nu mai puteam inainta. Dar, am stiut sa ne descurcam! Am pus in practica ce ne-a invatat ghidul, asa ca ne-am intors cu spatele si am inceput sa mergem cu spatele atarnati de zip line. Credeam ca astfel de necazuri le au doar oamenii foarte slabi, dar se pare ca nu e asa...
La intoarcere, ne-au adus pana la ferma de unde pornisem intr-o remorca de tractor :) Nu a fost la fel de palpitant ca pe calut, dar a fost frumos.
Pai cam astea au fost aventurile noastre de a doua zi. Pe drumul de intoarcere am tot cautat o benzinarie (caci eram aproape pe 0 cu combustibilul) si am gasit una abia dupa vreo 90 Km... mai aveam putin si faceam pana prostului pe acolo daca nu o gaseam. Bolidul s-a comportat foarte bine tot drumul, pot spune ca am fost chiar multumiti de el. Totul e bine cand se termina cu bine nu?
Va las sa vedeti poze (multe sunt miscate ca de, calul nu prea sta el cuminte ca sa te lase sa faci poze).
Arhiva cu poze este aici, iar slideshow-ul aici.
1 comments:
Super super super etc. s.a.m.d.
Trimiteți un comentariu